Recenzie Hellraiser Revival (PS5, Xbox Series X/S, Switch 2, & PC)

Așadar, două lucruri. Ori ești un fan înfocat al seriei Hellraiser. Nimic din groaza sa tulburătoare, corporală nu te sperie. Spune-mi că trăiești pentru măcel și pentru senzația neliniștitoare pe care franciza ți-o imprimă în minte. Hellraiser, creația lui Clive Barker, este probabil una dintre cele mai tulburătoare serii de filme și cărți pe care le vei întâlni. Plăcerea și durerea, duse la extreme. Înfățișate în toată splendoarea lor. Teme precum automutilarea și toate lucrurile care te fac să te simți inconfortabil. Măruntaiele care ți se revarsă în bilă sau orice altceva te face să vomiți. Cam așa ceva. Ori îți place la nebunie. Sau, să zicem, descrierea mea de până acum te-a făcut curios.

Pentru că, altfel, s-ar putea să nu apreciezi pe deplin ce înseamnă Hellraiser Revival. Și observă că spun „să apreciezi pe deplin”, fiindcă, oricum ar fi, cred că tot vei admira măiestria de aici. Nivelul de detaliu și dedicarea față de temă. Fantezia întunecată. Groaza corporală. Toate au prins viață cu o claritate izbitoare pe ecranul tău mare. Așadar, nu, nu trebuie să fii fan ca să te bucuri de acest joc. Totuși, ajută să fii fan. Iar dacă nu ai văzut Hellraiser, te ajută să fii interesat de jocuri similare. Resident Evil. BioShock. P.T.

Totuși, cred că vei considera că noul proiect de suflet al Saber Interactive se află într-o ligă proprie a jocurilor horror. Teme, imagini și experiențe tulburătoare, atent alese doar pentru plăcerea de a te face să te zvârcolești. Iată la ce te poți aștepta, după cum am analizat pe larg în recenzia mea pentru Hellraiser Revival.

Crearea atmosferei

Protagoniștii sunt Aidan Lynch și iubita lui. Încerc să nu-i critic pentru că nu sunt cel mai captivant cuplu pe care ai vrea să-l cunoști. Sunt doi îndrăgostiți obișnuiți, care fac ce fac îndrăgostiții obișnuiți, dacă înțelegi ce vreau să spun. Iar dacă nu, Hellraiser Revival nu ezită să-ți arate. Nu lasă nimic imaginației, atât spun. Și poate că acesta e un motiv să fie destinat doar adulților. Oricum, se distrează împreună și se joacă și cu Configurația Genesis. Acum ne apropiem. E un obiect asemănător clasicei cutii-puzzle din Hellraiser cu care nu vrei să te pui.

Totul se întâmplă atât de repede. Iubita lui Aidan este cea care plătește prețul. Dar ai șansa să o salvezi din labirintul în care a fost măcinată. Da, măcinată ca printr-o mașină de tocat carne… Hellraiser Revival este tulburător. Este incredibil de realist și zugrăvește imagini și experiențe pe care poate nu ai vrea să le vezi. Și totuși, te trezești extrem de captivat. Nu poți să nu-ți dorești să trăiești și mai mult din toate astea. Mai multă groază corporală. Mai mult sânge și mai multe măruntaie împrăștiate. Presupun că tema pe care se construiește Hellraiser este cea care te face să ajungi să iubești la nebunie conceptul plăcerii și al durerii.

Un alt fel de inamic

Dacă tot încalci regulile și depășești limitele, măcar du lucrurile până la capăt. Nu te opri în pragul extremului. Mergi dincolo de el. Cred că asta îmi place la Hellraiser Revival. Știe că trebuie să se ridice la înălțimea francizei și nu se ferește să ofere exact nivelul de groază și teroare pe care îl așteaptă fanii. Iar în formatul unui joc video, este o adevărată încântare să retrăiești reprezentările familiare și visceralitatea specifică seriei. Este o experiență grotescă, exact așa cum trebuie. Îți arată durerea extremă și cum ar putea arăta aceasta, cum s-ar putea simți BDSM-ul, iar mie mi-a plăcut la nebunie fiecare clipă.

Și să nu crezi că doar mediile și decorurile sunt fidele francizei. La fel sunt și temele, și personajele. Trauma. Dependența. Revenirea lui Pinhead, personajul îndrăgit de fani, căruia îi dă voce tot Doug Bradley. Ura! Acesta este Hellraiser-ul anilor ’80, transformat într-un joc. Iar și asta e al naibii de palpitant. Nu cred că povestea este perfectă, deși are, cu siguranță, momentele ei. Dualitatea plăcerii și a durerii este deja, în sine, un fir narativ interesant. Și trebuie să spun că Pinhead și cultul, ca instrumente prin care această idee prinde contur, îmi stimulează simțurile în moduri captivante. Nu sunt niște răufăcători obișnuiți. Ei cred în practicile lor și, indiferent de încercările tale de a-ți salva iubita, trebuie să accepți că ai de-a face cu un alt fel de inamic. Unul căruia îi sunt indiferente rugămințile tale. Unul care chiar crede că face ceea ce este mai bine pentru tine.

La naiba cu tine, Chatterer

Dar să trecem la jocul propriu-zis. Și acesta are momentele sale. Poate chiar unele dintre cele mai bune momente pe care le vei trăi pe parcursul jocului. Ai partea de explorare și rezolvare a enigmelor, precum și luptele. În privința enigmelor, nu aș spune că sunt idei ingenioase ieșite din comun, care să-ți dea mintea peste cap. Dar, având în vedere că le rezolvi într-un decor la fel de tulburător ca labirintul din Hellraiser Revival, tensiunea crește considerabil. Nu ai tot timpul din lume să stai pe loc și să rezolvi enigme. Există secvențe de urmărire care te poartă intenționat printr-o rețea complexă de coridoare înguste și medii în continuă schimbare. 

Am adorat pur și simplu secvențele cu Chatterer. Această creatură înfiorătoare nu poate fi ucisă. Pare să-ți anticipeze fiecare mișcare. Te urmărește fără încetare, de parcă n-ar avea în minte nicio altă misiune. O ființă cu un singur scop, cu care nu te poți lupta. În schimb, te târăști pe poteci și prin coridoare întortocheate, pline de obstacole. Iar dacă te prinde, te execută pe loc, cu brutalitate. Cu siguranță, există și alte momente de neputință ca acestea, în care e mai bine să te furișezi. Deși mecanicile nu sunt revoluționare, sunt suficient de bune. Poți arunca obiecte pentru a distrage atenția. Te poți târî prin umbre. Totuși, dacă elimini un inamic, se pare că îi alertezi pe ceilalți, ceea ce face ca furișarea să-și piardă, în cele din urmă, rostul.

Să trecem la treabă

Din fericire, luptele sunt extrem de distractive. Probabil datorită sângelui și brutalității lor. Să străpungi cranii și să le zdrobești cu o armă contondentă. Să-ți înfigi pumnalele în cavitățile toracice ale înfiorătorilor Cenobiți. Sângele împroșcat. Capete care explodează. Îmi place reacția vizuală la acțiunile mele, chiar dacă atacurile sunt cele obișnuite, corp la corp sau de la distanță. Însă inamicii continuă să vină spre tine. Țintesc destul de bine, deși ar putea fi cu siguranță mai inteligenți. Totuși, e o adevărată nebunie să-i ucizi pe Cenobiți cu orice armă îți cade în mână. Nu e un joc în care să petreci ore întregi optimizându-ți echipamentul, fiindcă armele contondente se strică oricum. Pumnalele sunt aproape inutile. Iar muniția ți se va termina atât de repede, încât vei fi nevoit să te adaptezi.

De fapt, tocmai componenta de horror de supraviețuire din Hellraiser Revival face ca sesiunile de joc să fie „distractive” și „să merite cu prisosință”. Cred că unul dintre lucrurile care fac un joc satisfăcător este să-ți pui la contribuție atât mintea, cât și reflexele. Puștile cu alice sunt de încredere, iar raza lor de acțiune este destul de bună. Totuși, poți încerca și pușca de asalt, chiar dacă o primești ceva mai târziu. Îți amintești cutia cu puzzle-uri care a declanșat toată nebunia? Ei bine, este mai mult decât un simplu instrument narativ. O folosești în timpul explorării, rezolvării enigmelor și al luptelor. Mi-a plăcut în mod deosebit felul în care o poți folosi în luptă, ca pe un fel de armă magică secundară. Poate dezlănțui flăcări care provoacă daune serioase mai multor inamici și chiar șefilor. 

Verdict

Așadar, povestea abordează teme destul de apăsătoare, precum plăcerea și durerea. Sunt teme care te captivează imediat și care au fost dezvoltate de-a lungul întregii francize Hellraiser. Și decorul este, fără îndoială, specific universului Hellraiser. În timp ce majoritatea jocurilor încearcă să se încadreze în ratingul PG, mi se pare extraordinar că Saber Interactive a ales să rămână fidelă francizei. Studioul a explorat groaza corporală, sângele și trauma psihologică până la extrem, așa cum merită franciza. Și cred că a făcut o treabă fantastică, onorând-o. A creat o experiență care arată și se simte stânjenitoare și tulburătoare, iar tocmai de aceea este absolut fantastică. 

În mod firesc, Hellraiser Revival nu va fi pe placul tuturor. Dar, dacă îl evaluăm strict din perspectiva măiestriei și a competenței, ținând cont de povestea tulburătoare, de decoruri și de designurile grotești, cred că Saber Interactive a mai creat un produs de nișă, recunosc. Studioul a creat o experiență de horror de supraviețuire în care resursele sunt la fel de puține ca în Resident Evil. Te zbați prin Labirint, ferindu-te de pericole la tot pasul. Unele momente ating cote maxime de tensiune și ies mai mult în evidență decât altele. Unele confruntări sunt de rutină. Dar, în cea mai mare parte a timpului, te distrezi cu adevărat.