Recenzie Kingdom Come: Deliverance (Xbox Series X|S, PlayStation 5 și PC)

Kingdom Come: Deliverance este primul joc de rol de acest gen care mă face să mă simt absolut inutil, în timp ce în alte simulări coloniale din Evul Mediu tind să mă simt puternic—simbolic, chiar. Aici, însă, sunt nevoit să apelez la propria mea mamă pentru a-mi bandaja rănile după ce nu am reușit să mă implic în lupte cu localnicul beat. Nu am niciun fel de abilități și nu am nici cea mai vagă idee despre cum să culeg, să lupt sau să înțeleg un compas moral. În unele cazuri, spun lucruri greșite și, în final, schimb direcția orașului împotriva mea, în timp ce în alte situații spun, din întâmplare, lucruri corecte și, în mod ciudat, dezvolt un punct suplimentar într-un arbore mai larg de abilități pe care nu am nici cea mai mică idee cum să le adopt. Sunt sincer, nu am nici cea mai mică idee cum mai sunt în viață, cu atât mai puțin cum sunt pe punctul de a zădărnici un regim tiranic, când, literalmente, nu am nimic în favoarea mea. Ciudat, nu-i așa?

Când lumea are nevoie de un erou, nu ar trebui să cadă pe umerii fiului idiot al unui fierar de renume pentru a restabili ordinea în ierarhie, nici nu ar trebui să-și pună toată încrederea pe umerii unui țăran care nu-și poate deosebi gâtul de cot. Și totuși, când vine vorba de fapte, chiar și oamenii mai puțin probabil să reușească pot să te surprindă. Bine, uneori. Se pare că Kingdom Come are o obișnuință îngrozitoare de a te face să te simți inutil și redundant. De exemplu, în capitolele de început ale jocului, nu știu cum să arunc o lovitură și nu am nici cea mai vagă idee despre cum să fiu altceva decât o simplă copie de carton a unui băiat de îndeletniciri din Evul Mediu. Nu, nu am statutul de războinic; am numele de imbecil.

În mod ciudat, simt o atracție față de ideea de a umple încălțămintea unui outsider. Este emoționant și lasă deschise atât de multe uși pentru a explora și a dezvolta un repertoriu de abilități pe parcursul unui drum neconvențional. Nu este ca și cum ai începe această călătorie nobilă cu o experiență bogată sub centură, ci cu coada între picioare și o imagine vagă a unei lumi blocate în conflict între regi incompetenți și facțiuni străine. Tu nu joci un rol crucial aici; pur și simplu se întâmplă să fii în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Un fiu nestatornic; o masacru mortal; un regat pe punctul de a se prăbuși; și o scânteie de speranță în fața unui muritor fără putere.

Un Erou Neașteptat

În timp ce Kingdom Come: Deliverance se joacă de-a regulile unui joc de rol în persoana întâi din Evul Mediu, la fel ca Elder Scrolls, jocul alege o cale mai puțin convențională pentru a stabili povestea și, în cele din urmă, experiența de joc în general. Aici, nu joci rolul unui erou carismatic; pur și simplu exiști ca un civil obișnuit care abia poate mânuire o sabie și nu poate naviga corect între drept și nedrept fără a se sprijini pe complici pentru a-și proiecta punctele forte și slabe interioare. Cu alte cuvinte, toate șansele sunt împotriva ta și ține de tine să creezi un personaj care, cu ajutorul unui imperiu, poate schimba cursul războiului.

Kingdom Come: Deliverance este la fel de mult o experiență cinematografică pe cât este și un joc de rol dur. Este un pic un încetinitor, recunosc, și își ia timpul pentru a crea povestea și pentru a te introduce în regiunile sale vaste și facțiunile aflate în război. Există multe dialoguri și, adevărat la natura jocurilor de rol tradiționale, nenumărate alegeri care modifică relațiile, soarta și abilitățile tale—vorbit, vitalitate, putere și așa mai departe. Kingdom Come: Deliverance nu se ferește de nimic din toate acestea. Dacă este ceva, extinde modelul standard pentru a include mai multe fire și oportunități pentru progresia personajului. Este un pic de durere de cap la început, recunosc, dar, sincer, cu cât petreci mai mult timp cu scheletul tău inutil, cu atât mai mult te vei implica în evoluția și locul lui binemeritat în lume.

Să spunem că Kingdom Come: Deliverance nu este genul de joc de rol care te aruncă în luptă o dată la câteva minute, nici nu este unul care să ia fiecare ocazie de a mărunții feude epice cu elemente cinematografice. Este modest—realist, chiar, cel puțin prin ochii unui civil obișnuit fără experiență de luptă. Lupta este un pic obositoare și este departe de a fi grațioasă. Dar, în același timp, asta face parte din farmecul de aici, ciudat. Sincer, întregul “punct” aici este că nimic nu este perfect, dar totul este posibil cu cantitatea potrivită de efort, antrenament și lovituri oarbe în întuneric.

O Lumină Argintie în Evul Mediu Întunecat

În timp ce povestea este un pic istovitoare (cel puțin la început), Kingdom Come reușește să trezească interesul tău și să te țină emoțional implicat pe măsură ce joci și răsfoiești lumea lui. Și, înainte de a te da seama, este ca și cum acei străini devin prieteni, iar acei cunoștințe devin tovarăși de-o viață, și, treptat, lumea din jurul tău devine curtea ta pentru aventuri și misiuni grandioase. După aceea, te ține captiv. Și, sincer, asta este ceva ce foarte puține jocuri de rol pot imita în această epocă. Așa că este un pic lent — dar, Doamne, știe cum să te atragă și să te țină hrănindu-te din palmă.

Însoțit de un sistem de dezvoltare aparent fără fund, care se întinde spre noduri și căi viabile de creștere, Kingdom Come vine și cu o mulțime de caracteristici de calitate, incluzând un cadru din Evul Mediu potrivit pentru perioadă și o lume care se îndoaie și se schimbă în funcție de acțiunile tale, precum și un fundal pitoresc, dar potrivit pentru epoca medievală și a Imperiului Roman. Adaugă faptul că jonglează și cu o intrigă solidă și o cantitate considerabilă de dialog credibil, și ai în fața ta un omagiu deosebit pentru sursă.

Stau și spun că, din punct de vedere al jocului, Kingdom Come necesită un pic de obișnuință. De exemplu, lupta este un pic molcomă și necesită un timing precis și o doză de noroc pentru a o stăpâni. Și acea luptă pe pantă se aplică, în mare măsură, majorității aspectelor jocului, cu conversații care necesită o considerare atentă și acțiuni care culminează în fapte care modelează și influențează lumea. Ca și cum ai juca un joc de rol — dar cu șanse mai mici de a câștiga. Dar, din nou, asta este, într-un fel, scopul. Rămâi cu el, însă, și vei ajunge să realizezi că, sub o succesiune constantă de curbe, se ascunde o expediție cu adevărat atrăgătoare care are multe de oferit. Nu este epic, dar face o ode fantastică materiei sursă.

Verdict

Kingdom Come: Deliverance oferă un curs de maestru în ceea ce privește povestirea neconvențională și jocul de rol — o forță originală care combină cu atenție o dramă realistă din perioada respectivă cu o dezvoltare graduală a personajului și a lumii, într-un mod care se simte îngrijorător de atrăgător și plăcut. Este un pic lent, da, și necesită un ochi atent pentru detalii și un nivel de răbdare pentru a depăși. Însă, nu pot să nu simt că Kingdom Come este un joc care devine mai bun cu timpul. Desigur, este vorba despre a rezista suficient de mult pentru a vedea roadele muncii tale, și asta este partea dificilă.

Cu siguranță, nu este un joc de rol convențional, dar pot spune că, cu dezvoltarea sa profundă a personajului și punctele sale de intrigă bazate pe pași, Kingdom Come face un joc de rol medieval excelent care, cu adevărat, merită să fie celebrat. Așa că, dacă căutați un joc similar cu Skyrim, atunci s-ar putea să fiți dezamăgiți aici. Oh, acesta intră într-un alt domeniu — unul care preferă focuri slabe peste incendii puternice, progresie lentă și construirea lumii în mod organic. Dacă sună a ceva care v-ar plăcea, atunci ar trebui să luați în considerare să vă scufundați în acest ceasornic din Evul Mediu.