Cele mai bune
Cele mai bune 10 jocuri PS2 din toate timpurile, clasificate
Adaugă Gaming.net la sursele tale preferate pe Google
PlayStation 2 a vândut peste 155 de milioane de unităţi de-a lungul vieţii sale şi încă deţine recordul pentru cea mai bine vândută consolă din toate timpurile. Cu aproape 4.000 de jocuri lansate între 2000 și 2007, biblioteca este imensă. Şi mă refer la o colecţie cu adevărat plină de titluri de top în toate genurile. Am petrecut o cantitate absurdă de timp cu PlayStation 2 și a restrânge lista la zece titluri se simte ca și cum ai alege favoritele dintre amintirile tale.
Totuși, unele jocuri pe PS2 au făcut mai mult decât să ne distreze; au schimbat felul în care percepem întregi genuri. Așadar, fără să mai întind discuţia, iată clasamentul meu al celor mai bune jocuri PS2 din toate timpurile.
10. Burnout 3: Takedown
Cursa la viteză maximă cu accidente ca recompensă principală
Nu-mi pot imagina alt joc de curse pe PS2 care să trateze accidentele ca pe scopul principal. Majoritatea titlurilor de curse te penalizau pentru greșeli, iar fiecare coliziune însemna timp pierdut sau poziție scăzută. Burnout 3 a făcut exact opusul. Împingând un adversar în traficul din sens opus sau zdrobindu-l de o barieră umplea de fapt indicatorul de boost și îl extindea, așa că cu cât conduceai mai agresiv, cu atât mergeai mai repede. Și chiar și după ce ți-ai distrus mașina, mecanica de aftertouch îți permitea să conduci resturile în mișcare lentă spre rivalii apropiaţi pentru o ultimă lovitură. Deci, da, accidentele aici erau o strategie.
Intersecţiile de accidente, toate sute dintre ele, erau ca nişte puzzle-uri de distrugere în care te arunci într‑o intersecţie aglomerată şi încerci să acumulezi cel mai mare număr posibil de daune. Multiplicatori, reacţii în lanţ, explozii suprapuse. Îmi amintesc că am petrecut mult prea mult timp la anumite intersecţii încercând să-mi depășesc propriul scor. În ansamblu, Burnout 3 și-a croit un loc în genul curselor fiind cea mai zgomotoasă, cea mai haotică opţiune pe consolă, şi în orice listă a celor mai bune jocuri PS2 din toate timpurile, are un loc permanent pentru că a făcut ceva ce niciun alt joc de curse nu a încercat la această scară.
9. Grand Theft Auto: San Andreas
Lumea deschisă care a făcut ca orice altă hartă să pară mică
Înainte de San Andreas, jocurile cu lume deschisă aveau limite pe care le simțeai. Explorai un oraş, îndeplineai misiuni, poate conduci puţin, şi în cele din urmă marginile hărţii se închideau. San Andreas a rupt acea barieră. Harta se întindea pe trei oraşe distincte, legate prin autostrăzi, zone rurale, deşerturi şi sate mici. Dimensiunea sa enormă, la acea vreme, părea aproape imposibilă pentru hardware‑ul PS2.
Povestea lui CJ se desfăşoară prin conflicte de bandă, trădări, forţe de ordine corupte şi ambiţie personală, toate împletite în acest peisaj imens. Poţi merge la sală pentru a te tonifia, să‑ţi tunzi părul, să cumperi haine noi, să înveţi să pilotezi avioane, să înoţi sub apă, să mergi cu bicicleta pe trasee montane. Diversitatea de aici depăşea cu mult ce oricare joc cu lume deschisă oferea anterior pe o consolă de domiciliu. San Andreas poartă şi o greutate culturală, cu setarea sa pe coasta de vest a anilor ’90, staţii radio pline cu muzică specifică epocii şi dialoguri ancorate într‑un timp şi loc precis. A extins formula GTA în toate direcţiile, astfel încât jucătorii au petrecut sute de ore în joc şi au descoperit în continuare noi întâlniri. În orice clasament al celor mai bune 10 jocuri PlayStation 2, San Andreas trebuie să fie pe listă, deoarece ambiţia sa singură a împins întregul mediu înainte.
8. Devil May Cry 3: Dante’s Awakening
Înfruntă inamicii cu combo‑uri creative în şase stiluri de luptă diferite
Genul acţiune pe PS2 avea numeroase titluri, cu personaje care mânuiau săbii şi trăgeau inamicii pe scene liniare. Apoi, Devil May Cry 3 a apărut şi a ridicat standardul atât de sus încât tot ce a precedat părea lent în comparaţie. Dante, protagonistul jumătate demon, avea acces la multiple stiluri de luptă, arme de luptă corp la corp şi focuri de armă. Meterul de stil de pe ecran evalua performanţa cu ranguri literare până la SSS, aşa că repetarea aceluiasi combo de trei lovituri în mod constant îţi scădea scorul. Trebuia să fii creativ la fiecare întâlnire, variind atacurile şi evitând la momentul potrivit pentru a urca în ranguri.
Vergil, fratele geamăn al lui Dante şi principalul antagonist, a devenit unul dintre cei mai recunoscuţi rivali din istoria jocurilor, iar tu îl înfrunţi de trei ori distincte în joc. Fiecare întâlnire îţi cerea să‑ţi regândeşti întreaga strategie deoarece setul de mișcări al lui Vergil evolua alături de al tău. El pedepsea instantaneu tiparele repetitive, iar ferestrele de timp pentru a contracara loviturile erau extrem de strânse. Aş spune că Vergil singur a transformat DMC3 dintr‑un joc de acţiune grozav într‑unul de neuitat. Întreaga comunitate a creat meme‑uri, artă fan și demonstraţii de combo în jurul acestor confruntări ani de zile.
7. Resident Evil 4
Horror de supravieţuire reconstruit cu luptă din perspectiva de deasupra umărului și ritm neîncetat
GTA VI Extended Look: Toate Detaliile Confirmate de Care Ai Nevoie să Știi
RE4 a trecut prin multiple versiuni abandonate înainte să devină RE4, iar produsul final a remodelat modul în care acţiunea în persoana a treia funcţiona în întreaga industrie. Jocuri precum Gears of War și Dead Space au împrumutat masiv perspectiva de deasupra umărului pe care RE4 a popularizat‑o, așa că amprenta sa este prezentă în gamingul modern. Şi versiunea pentru PS2 avea conţinut suplimentar pe care lansarea originală pe GameCube nu îl avea, inclusiv o campanie secundară cu Ada Wong numită Separate Ways, care arăta misiunea ei secretă paralelă cu cea a lui Leon. Astfel, jucătorii PS2 au primit un pachet mai complet.
Fiecare secţiune a campaniei îţi arunca un tip complet diferit de întâlnire, de la ambuscade în sate pline de inamici coordonaţi, la lupte cu şefi împotriva creaturilor masive, la secvenţe tensionate în care muniţia scădea periculos. Jocul se repeta rar, iar combinaţia de tipuri de inamici te forţa să‑ţi regândeşti constant abordarea. De asemenea, personajul lui Leon avea un umor sec amestecat cu o vulnerabilitate autentică. Aş spune că RE4 a schimbat permanent ADN‑ul jocurilor de acţiune în persoana a treia și puţine jocuri de atunci s‑au apropiat de acel echilibru între horror şi impulsul constant spre înainte.
6. Final Fantasy X
O călătorie RPG emoţionantă prin ultima speranţă a unei lumi sortite
FFX a fost primul joc din franciză care a avut voice‑acting complet, și aș spune că această decizie a schimbat totul în modul în care povestea a rezonat cu oamenii. Tidus, un tânăr sportiv, este smuls din propria lume şi aruncat în Spira, un loc în care o creatură masivă numită Sin distruge civilizaţii în mod repetat într‑un ciclu continuu. Astfel, el se alătură lui Yuna, o invocatoră ce parcurge un drum sacru pe continent pentru a aduna fiinţe puternice şi, în final, a înfrunta Sin. Partea devastatoare era că finalizarea acelei pelerinaje însemna că Yuna ar muri. Gardienii ei ştiau asta de la început. Tidus nu ştia.
Astfel, toate acele conversaţii subtile, pauzele stânjenitoare, scenele în care grupul părea ciudat de trist la început, au căpătat o semnificaţie secundară odată ce ai aflat adevărul. Conceptul original al jocului, să ştiţi, era un proiect complet diferit despre oameni care mor la vârsta de şaptesprezece ani, şi puteţi vedea urme ale acelei teme grele în lumea Spira. Îmi amintesc că finalul a fost unul dintre acele momente rare în gaming în care oamenii au recunoscut deschis că au plâns. Scriitorul, Kazushige Nojima, a vorbit chiar despre cât de mândru este că a făcut jucătorii emoţionaţi cu FFX în mod special. FFX a făcut legătura între RPG‑urile clasice pe ture și experiențele cinematice cu voice‑acting pe care jocurile moderne le urmăresc, și pentru mulţi jucători a fost RPG‑ul PS2 care a contat cel mai mult.
5. Silent Hill 2
Horror psihologic alimentat de vină, durere și demoni personali
Silent Hill 2 este un titlu rar de horror în care cel mai înfricoșător element este protagonistul însuși. James Sunderland primește o scrisoare de la soţia sa decedată, care îl invită să o întâlnească într‑un oraş învăluit în ceaţă, pe jumătate abandonat. De atunci, fiecare creatură, fiecare întâlnire, fiecare coridor se leagă direct de vina sa îngropată. Figura înaltă cu casca triunghiulară masivă este concepută ca o reflecție a dorinţei lui James de a fi pedepsit. Astfel, teroarea nu provine din ceva ce sare în faţa ta, ci din descoperirea lentă a ceea ce James ascunde de sine.
Acum, naraţiunea este zona în care acest joc şi‑a creat complet propriul spaţiu. James abia vorbeşte, totuşi fiecare conversaţie pe care o are cu oamenii din jur dezvăluie un alt strat al poveştii. Totuşi, partea cea mai fascinantă este că jocul a observat în tăcere comportamentul tău pe parcurs. Cât de des verificai anumite obiecte, cât de multă daună absorbi, totul influenţa finalul pe care îl primeşti. Şi nici nu ştiai că se întâmplă. Personal cred că Silent Hill 2 şi‑a câştigat moştenirea pentru că a tratat horrorul ca pe o experienţă profund emoţională, nu ca pe o provocare de supravieţuire. Şi asta singură justifică poziţia sa atât de înaltă în clasamentul nostru al celor mai bune 10 jocuri PlayStation 2.
4. God of War II
Acţiune mitologică la scară masivă, neîncetată și cinematică
Kratos deja ucisese un zeu şi revendicase tronul în primul joc, așa că continuarea a avut un punct de plecare sălbatic. Şi a trăit pe deplin această promisiune. Deschiderea în sine te aruncă în faţa unei statui animate masive care sfâşie un întreg oraş, iar intensitatea a continuat să crească. Ce a ieşit în evidenţă a fost decizia dezvoltatorilor de a rămâne pe hardware‑ul PS2 când majoritatea studiourilor trecuseră deja la generaţia următoare, şi au stoarse tot ce au putut din acea consolă învechită. Din punct de vedere vizual, părea ceva ce nu ar fi trebuit să ruleze pe o mașină din începutul anilor 2000.
De fapt, a făcut ca mai multe jocuri noi pe console mai noi să pară mici în comparaţie. Scara scenelor a fost absurdă, cu unghiuri de cameră care se retrăgeau în mijlocul luptei pentru a arăta cât de uriaşi erau creaturile şi mediile din jurul lui Kratos. În plus, lupta s‑a extins semnificativ faţă de primul joc. De asemenea, finalul este celebru pentru un motiv, deoarece a lăsat întreaga bază de fani însetată de o continuare şi a definit practic cliffhanger‑ul în gaming. Ca o despărţire de anii de aur ai consolei, a oferit o experienţă care încă se compară cu jocurile de acţiune moderne.
3. Metal Gear Solid 3: Snake Eater
Spionaj în Războiul Rece cu mecanici de supravieţuire și poveste emoţionantă
Metal Gear Solid 3 a fost a treia intrare dintr‑o franciză cunoscută pentru combinarea spionajului militar cu drama cinematografică, şi a călătorit înapoi în epoca Războiului Rece. Aş susţine că seria a atins apogeul chiar aici, deoarece ambiţia creativă era pe un alt nivel. Întâlnirile cu șefii singure i‑au asigurat acestui joc un loc permanent în istoria gamingului. Fiecare adversar avea o personalitate complet distinctă, iar dezvoltatorii au conceput fiecare luptă în jurul unei idei unice legate de cine era în faţa ta. Duelul de lunetist a devenit legendar în rândul fanilor pentru că cerea răbdare în loc de reflexe, pe măsură ce lupta se desfăşura pe o zonă imensă unde ambele părţi se vâna simultan.
Sau, şi aici a devenit creativ, puteai lăsa ceasul din joc să avanseze şi el ar fi murit de bătrâneţe. Adică, foarte puţini dezvoltatori ar permite unui jucător să sară peste o întâlnire majoră aşa. Profunzimea emoţională aici a lovit mai tare decât orice altă intrare din serie. Relaţia lui Snake cu mentorul său purta atât de mult din naraţiune, iar în actul final consecinţele legăturii lor au devenit devastatoare. În discuţiile despre cele mai bune jocuri PS2 din toate timpurile, Metal Gear Solid 3 merită să fie clasat printre cele mai înalte, şi susţin pe deplin această poziţie.
2. Grand Theft Auto III
Sandbox de crimă în lume deschisă care a schimbat modul în care jocurile erau concepute
GTA III a făcut pentru jocurile cu lume deschisă ceea ce smartphone‑urile au făcut pentru comunicare. Înainte de el, seria era o experienţă de sus în jos cu o cameră de tip vedere de pasăre, iar trecerea la 3D complet a fost enormă. Puteai hoinări printr‑un întreg oraş, să furi maşini, să preiei misiuni de la infractori sau pur şi simplu să provoci haos pe străzi ore în şir. De asemenea, personajul principal, Claude, nu a rostit niciun cuvânt pe parcursul întregului joc. Era complet tăcut în timp ce toate celelalte personaje aveau voice‑acting complet şi personalitate. Dezvoltatorii au recunoscut mai târziu că au luat această decizie pentru că aveau deja prea multe probleme de rezolvat în timpul dezvoltării, iar un protagonist cu voce nu părea o prioritate la acel moment.
Aşadar, Claude a devenit o figură goală, misterioasă, care lăsa lumea din jur să vorbească în locul lui. Numele său nu a fost nici măcar confirmat oficial ca „Claude” până când a apărut într‑o intrare ulterioară a seriei. Ei bine, motivul real pentru care GTA III a obţinut locul doi în lista noastră cu cele mai bune jocuri PS2 din toate timpurile este influenţa sa. Practic, fiecare joc cu lume deschisă care a urmat a împrumutat din şablonul pe care l‑a creat. Orașul avea cartiere distincte cu vibrații diferite, iar misiunile variau de la urmăriri cu maşini la asasinate. Şi deşi unele dintre acele misiuni erau dure după standardele de astăzi, libertatea dintre ele compensa. Puteai ignora complet povestea şi să explorezi, ceea ce era o idee radicală la acea vreme.
1. Shadow of the Colossus
O călătorie izolată, emoţionantă, în care fiecare întâlnire este o luptă cu un boss colosal
Shadow of the Colossus a eliminat aproape tot ce jocurile tradiționale de acţiune‑aventură din era PS2 foloseau. Nu exista inamici obișnuiţi împrăştiaţi pe hartă, nici sate pline de misiuni secundare și nici ecrane de gestionare a inventarului. Întregul joc se concentrează pe un tânăr pe nume Wander care călătoreşte într‑o țară interzisă pentru a readuce la viață pe cineva pe care l‑a pierdut, iar preţul pentru aceasta era să învingă șaisprezece creaturi masive cunoscute ca colossi. Structura era simplă și repetitivă. Călăreşti calul printr‑un peisaj gol, găseşti un colos, îl escaladi și loveşti punctele sale slabe, iar execuţia a transformat această buclă într‑unul profund emoţionant.
Colosii variau de la agresivi la aproape pasivi, iar unii dintre ei reacţionau abia la Wander până când începea să le escaladeze corpurile. Cred că asta a făcut ca partea emoţională să lovească atât de puternic, deoarece practic elimini creaturi care nu sunt întotdeauna ostile faţă de tine. Condiţia fizică a lui Wander se deteriora la fiecare întâlnire. În plus, jocul a fost iniţial propus ca o experienţă multiplayer în care mai mulţi jucători ar călări împreună şi s‑ar coordona împotriva unui singur colos. Echipa nu a putut realiza asta cu hardware‑ul disponibil, aşa că s‑a axat pe călătoria solo. Iar această abordare solitară a modelat întreaga identitate a experienţei. Shadow of the Colossus domină fiecare clasament al celor mai bune 10 jocuri PlayStation 2 dintr‑un motiv, şi nu cred că se va schimba în curând.
