Recenzia The Quiet Things (Xbox Series X|S & PC)

The Quiet Things este o manifestare a curajului – o poveste care are puterea de a declanșa emoții pe care chiar și cele mai prestigioase filme de blockbuster nu reușesc să le transmită pe o peisaj digital. Este o întruchipare a durerii și a deznădejdii – un memento înfricoșător, dacă se poate spune așa, care iluminează cu curaj și fără scuze conflictele reale și turbulența relațiilor adolescentine. Cu alte cuvinte, este un joc care nu se joacă cu vorbele sau nu se deghizează în altceva decât o cronică care lovește în inimă. Este deprimant, nostalgic și, mai presus de toate, un exemplu perfect de modul în care se poate crea o ficțiune interactivă și experiențe personale.

Pentru a fi clar, The Quiet Things nu este un joc la care te-ai întoarce dacă ai fi în căutarea unei distracții plăcute. Dimpotrivă, The Quiet Things este o experiență emoțională profundă care atinge teme precum sinuciderea, exploatarea și hărțuirea fără a se baza pe cea mai mică urmă de clișee. Este o întâlnire intimă – un episod tulburător, dar factual, al unor saga de copilărie care înfățișează povestea reală unei tinere fete devenite dezvoltator independent. Este, pentru a nu găsi o expresie mai bună, un jurnal pe care îl poți și vei lăsa să te țină în suspans la fiecare cuvânt, chiar dacă te temi de conținutul care urmează în următorul capitol. Sincer, nu prea multe jocuri indie pot realiza asta fără a călca pe câteva picioare. Dar aici, totul pare surprinzător de natural. Neconfortabil, dar natural.

Ca Alice, te vezi legat de o cronologie a evenimentelor care au o legătură intimă cu adolescența, tragedia și temerile permanente. Cu un univers de amintiri și suveniruri din copilărie în fața ta, începi să construiești o poveste din fragmentele unor vechi obiecte. Un jucărie de pluș a unui lup te îndrumă înainte, și în curând te vezi prins într-un labirint de amintiri debordante. O poveste personală începe să se desfășoare, și tu, ca o muscă pe perete, iei locul tău pentru a asista la revelațiile, concluziile și moralul ei.

The Quiet Things nu este atât de mult un joc, cât o carte audio cu elemente de joc interactiv ușor. Având în vedere că petreci cea mai mare parte a timpului tău navigând prin lume în căutarea unor obiecte care să ajute la înaintarea poveștii, nu prea ai ce face aici. Cu reticență, te vezi în fața unei prezentări de imagini statice și înregistrări audio, cu care nu poți interacționa sau căuta. Pur și simplu, îți spune o poveste și își toarnă inima și sufletul în a lăsa toate detaliile.

Fără a dezvălui prea multe informații despre intrigă, The Quiet Things vă invită să explorați peste o sută de capitole, fiecare segment având propriul său temă, vocale și personaje. Atinge amintiri din copilărie, pierderi și izolare socială în sudul Angliei la începutul anilor 2000. Ca Alice, curatorul de povești, ți se cere să împletești punctele cheie pentru a construi o cronologie a evenimentelor și, mai important, pentru a dezvălui firul care a condus-o pe Alice dintr-un loc familiar către o serie de case de îngrijire. Din nou, nu primesți un milion de piese de puzzle în speranța că le veți asambla într-o ordine logică, ci mai degrabă, în speranța că le veți asista în timp ce se formează singure.

Cu un dialog cu adevărat convingător și un stil artistic remarcabil care să transmită mesajul său mai degrabă sumbru, The Quiet Things oferă o experiență elegantă, dar adesea înfrângătoare care se dovedește mult mai ușor de urmărit decât de interacționat cu ea. Este încă foarte scurt în ceea ce privește jocul, dar, pentru a fi sincer, nu este un joc pe care trebuie să îl joci pentru a-l înțelege. Compoziția vorbește de la sine aici, și, dacă face ceva, folosește aceeași voce pentru a transmite un mesaj puternic, de speranță, deznădejde și lumini schimbătoare care se profilează într-o întunecime familiară.

Este înțelept să abordați un joc precum The Quiet Things cu prudență și cu o minte deschisă. Vă spun, totuși, că, atât timp cât mergem vorba de scrisori de dragoste personale către vremuri tulburi, este una dintre cele mai bune reprezentări de acest fel. Nu vă va pune zâmbetul pe față, deși vă va face să atingeți emoții care nu au loc într-o zi obișnuită de muncă de la 9 la 5. Cu toate astea, aș lua-o cu o granulă de sare. Nu veți găsi un final de basm aici, oameni buni.

Verdict

The Quiet Things introduce cu curaj o experiență episodică puternică și, deși evident ușoară în ceea ce privește jocul și mecanicile interactive, este directă în reprezentarea sa ca o înregistrare de jurnal autoconținută. Este întunecat, complex, dar încrezător în pielea sa ca o carte experimentală care îndrăznește să împingă limitele. Acesta, cu adevărat, este modul în care se creează un joc excelent.

Deși aș recomanda abordarea unui joc precum The Quiet Things cu prudență și cu o minte deschisă, vă spun că, în ceea ce privește scrisorile de dragoste personale către vremuri tulburi, este una dintre cele mai bune reprezentări de acest fel. Nu vă va pune zâmbetul pe față, deși vă va face să atingeți emoții care nu au loc într-o zi obișnuită de muncă de la 9 la 5. Cu toate astea, aș lua-o cu o granulă de sare. Nu veți găsi un final de basm aici, oameni buni.