Recenzie Skate Story (Nintendo Switch 2, PS5 și PC)

Skate Story nu este interesat să vă facă să vă simțiți puternici. De la momentul în care pășiți pe tabla sa de sticlă, devine clar că acesta nu este un joc de putere în tradiția Tony Hawk. Jucați rolul unui demon fragil făcut din sticlă și sârmă, patinând prin lumea subterană după ce ați încheiat un pact cu diavolul. Obiectivul dvs. este simplu pe hârtie și absurd în practică: mâncați luna pentru a vă recupera sufletul. De ce luna? Ce înseamnă? Ei bine, jocul nu vă oferă niciodată un răspuns clar și nu intenționează să o facă. Skate Story prosperă pe ambiguitate.

Skate Story nu vă lasă să vă așezați în siguranță. Jocul vă ține pe jucători puțin în afara echilibrului, atât emoțional, cât și mecanic, ca și cum ați aluneca pe asfalt accidentat în timp ce urmăriți o lumină pe care o puteți vedea, dar niciodată nu o puteți atinge. De îndată ce începe, jocul vă cere ceva neobișnuit. Vă cere să vă implicați în experiență pe propriile sale termene. Dacă căutați un joc de patinaj tradițional, vă puteți simți confuz sau chiar iritat. Cu toate acestea, dacă sunteți dispuși să renunțați la așteptări, Skate Story se deschide în ceva mult mai personal și memorabil. Acesta fiind spus, să sărim direct în subiect.

Patinajul care refuză să se simtă ușor

În majoritatea jocurilor de patinaj, mișcarea este proiectată pentru a vă face să vă simțiți puternici aproape imediat. Construiți viteză fără efort. Șinele vă atrag ca niște magneți. Trucurile curg unele în altele cu foarte puțin efort. Surprinzător, Skate Story ia aceste așteptări și le aruncă calm.

Aici, patinajul se simte fragil. Personajul dvs. are greutate, dar nu într-un mod eroic, mai presus de viață. Fiecare împingere, salt și alunecare comportă risc. Desigur, greșelile se întâmplă adesea, iar timpul are mult mai multă importanță decât spectacolul. Chiar și aterizarea trucurilor de bază cere atenție. La început, acest lucru poate părea frustrant, mai ales dacă mâinile dvs. sunt antrenate de jocuri care răsplătesc fluxul constant.

Cu toate acestea, cu cât petreceți mai mult timp cu Skate Story, cu atât designul său începe să capete sens. Jocul nu încearcă să vă facă să vă simțiți pricepuți de la început. În schimb, vrea să vă facă să simțiți efortul. Vrea ca jucătorii să observe munca din spatele fiecărui moment curat. Când aterizați în cele din urmă o linie netedă, se simte cu adevărat bine pentru că nu a fost niciodată garantat.

În plus, combinațiile sunt mai scurte și mai limitate din punct de vedere al designului. Nu lansați peste jumătăți de pipe uriașe sau nu alunecați pe șine care se întind la infinit. În schimb, lucrați cu borduri mici, rampe scurte și unghiuri ciudate. Aceste spații mai mici vă obligă să încetiniți și să reflectați. Încetați să urmăriți spectacolul și începeți să urmăriți controlul.

Acesta fiind spus, controlul poate părea uneori inadecvat. Vor exista momente în care veți cădea și vă veți simți ca și cum ați fi făcut totul corect. Acele momente sunt dureroase și pot fi iritante. Cu toate acestea, se potrivesc Skate Story cu filozofia generală a jocului. Jocul tratează patinajul ca pe ceva ce poate fi practicat și îmbunătățit, dar niciodată pe deplin stăpânit. Puteți deveni mai bun, dar veți fi întotdeauna la o greșeală distanță de a mânca asfalt.

O lume care se simte ca un vis

Skate Story arată diferit de orice alt joc de patinaj. Lumea sa se simte ca un vis ciudat, plin de cadre de sârmă neon, culori vii și clădiri cubice ascuțite. Nivelele plutesc în întuneric fără niciun sens al locului, iar tunelele de metrou se încovoaie în moduri care par aproape vii. Este ciudat, suprarealist și foarte intenționat.

Chiar dacă totul arată abstract, mediile sunt clar create pentru patinaj. Șinele, rampele și muchiile apar exact acolo unde vă așteptați odată ce începeți să vă mișcați. Nu se simte ca designul tradițional de nivel. În schimb, se simte ca și cum spațiile ar fi modelate de cineva care înțelege cum citesc patinatorii terenul în mod natural. La prima vedere, poate părea confuz, dar începe să capete sens rapid.

Mișcarea adaugă la acea atmosferă de vis. Pe măsură ce câștigați viteză, camera se clatină și se îndoaie ușor, făcând totul să se simtă instabil într-un mod bun. Lumina se reflectă de pe corpul dvs. de sticlă, dând mișcării o senzație de fragilitate. Când aterizați o trucă, jocul încetinește suficient de mult pentru a vă lăsa să vă bucurați de ea. Când cădeți, camera se prăbușește împreună cu dvs., făcând ca fiecare cădere să se simtă murdară și reală.

Acest accent puternic pe stil vine cu un dezavantaj. Camera este cel mai mare problemă a Skate Story. Deși arată bine, adesea face patinajul mai greu decât trebuie. Unghiurile se schimbă fără avertizare, iar secțiunile rapide pot deveni greu de citit. Alinierea șinelor poate părea uneori ciudată, pur și simplu pentru că nu puteți vedea suficient de clar. Vizual, camera se potrivește jocului perfect. Din punct de vedere al jocului, poate fi frustrant. Este un caz clar de Skate Story care alege atmosfera în detrimentul confortului.

Este vorba despre idei, nu despre răspunsuri

Skate Story nu spune o poveste tradițională și este clar că nu este interesat să o facă. Nu există o intrigă curată de urmat, nu există arce de personaj puternice și nu există un final curat care așteaptă la linia de finish. În schimb, jocul se îndreaptă spre idei, stări și momente libere care sunt menite să fie resimțite, mai degrabă decât pe deplin înțelese.

Obiectivul dvs. principal, mâncarea lunii, nu este niciodată explicat corect. Jocul lasă sensul său deschis. Acea ambiguitate este intenționată, dar poate fi și frustrantă. Unii jucători pot găsi greu să rămână investiți emoțional atunci când pariurile nu sunt niciodată clar definite.

Pe parcurs, întâlniți un personaj ciudat. Scheletele vorbesc despre regret. O porumbiță se confruntă cu blocajul scriitorului într-o cafenea. Un om pernă conduce o spălătorie unde nimic nu funcționează. Aceste momente sunt memorabile, dar rareori duc nicăieri. Niciunul dintre acești personaje nu crește sau nu găsește închidere, ceea ce se potrivește temelor, dar poate face lumea să se simtă statică.

Aceste interacțiuni există pentru a întări ideile jocului, mai degrabă decât pentru a face progres într-o poveste. Toată lumea este blocată, urmărind ceva pe care nu-l pot atinge. Toată lumea este prinsă în cicluri de efort și dezamăgire. Deși mesajul este clar, este și repetat adesea, și cu timpul, poate începe să se simtă puțin forțat.

Skate Story are cea mai mare putere în reținere, dar acea reținere este și o slăbiciune. Jocul refuză să se explice, chiar și atunci când o mică claritate ar putea ajuta. Unele scene par semnificative, în timp ce altele par arbitrare sau deconectate.

Din cauza acestui fapt, Skate Story se simte mai degrabă ca o colecție de gânduri abstracte decât ca o narativă completă. Este provocator, dar poate părea și distant. Dacă căutați o plată emoțională sau răspunsuri clare, această abordare vă poate lăsa cu dorințe.

Întotdeauna în mișcare

Skate Story este foarte intenționat cu modul în care este construit. Este o experiență scurtă, liniară care durează de obicei aproximativ cinci ore, în funcție de cât de des cădeți sau opriți pentru a explora. Jocul este împărțit în capitole, iar fiecare capitol urmează același flux de bază.

Majoritatea capitolului începe cu un mic moment de poveste care setează atmosfera. După aceea, sunteți lăsați într-o zonă de patinaj deschisă cu câteva obiective simple. Aceste secțiuni se simt relaxate și vă permit să experimentați fără prea multă presiune. Următoarea este o gauntlet rapidă, condusă de muzică, care vă împinge prin porți la viteză mare. Fiecare capitol se încheie apoi cu o luptă cu șefi împotriva uneia dintre luni.

Luptele cu luna sunt simple, dar solide. Construiți combinații pentru a face daune, apoi patinați sub lună pentru a ateriza trucul. Luptele ulterioare schimbă lucrurile, făcând luna să se miște sau să se ferească, ceea ce vă obligă să reacționați în loc să repetați aceeași abordare de fiecare dată.

Ce face Skate Story să iasă în evidență, totuși, este ceea ce nu vă lasă să faceți. Nu există mod de patinaj liber. Nu există selecție de capitol sau zonă de practică. Nu puteți replays niveluri sau reveni la momentele dvs. preferate. Odată ce treceți mai departe, acele momente sunt pierdute.

Desigur, acest lucru va frustra mulți jucători, și acea reacție are sens. Jocul poate părea restrictiv, mai ales dacă doriți să vă îmbunătățiți sau să vă bucurați de anumite secțiuni din nou. Cu toate acestea, această alegere se potrivește Skate Story ideii generale. Vrea ca momentele sale cele mai bune să se simtă scurte și speciale. Prin limitarea opțiunilor de reluare, jocul face ca acele momente să dureze mult timp după ce ați terminat jocul.

Verdict

Până la sfârșitul Skate Story, este normal să vă simțiți puțin nesatisfăcuți. Mecanicile jocului pot încă părea limitate. Camera poate încă vă enerveze, și în unele moduri, jocul poate părea neterminat. Acest sentiment nu este accidental. Skate Story este construit în jurul ideii că împlinirea este întotdeauna la o distanță de atins. În timp ce majoritatea jocurilor se concentrează pe a vă face să vă simțiți puternici, acesta face opusul. Vă cere să acceptați limitele și să le suportați.

Desigur, această abordare nu va funcționa pentru toată lumea. Unii jucători vor găsi mecanicile ciudate ca fiind defecte și iritante. Alții vor găsi structura restrictivă sau chiar autosuficientă. Fără îndoială, aceste reacții sunt juste. Cu toate acestea, este greu să ignorați impactul pe care îl lasă în urmă. Skate Story rămâne cu dvs. mult timp după ce ați pus controlerul jos.

În cele din urmă, poate că nu veți iubi Skate Story. Puteți sări peste el complet. Dar dacă se potrivește, devine ceva special. Nu este doar un joc de patinaj. Este o reflecție liniștită asupra dorinței, efortului și frumuseții ciudate a urmăririi a ceva pe care poate nu-l veți atinge niciodată pe deplin.