Recenzie Skate Story (Nintendo Switch 2, PS5 & PC)

Skate Story nu este interesat să te facă să te simți puternic. De la momentul în care pășești pe tabla sa de sticlă, devine clar că acesta nu este un joc de putere în tradiția Tony Hawk. Joci rolul unui demon fragil făcut din sticlă și sârmă, patinând prin lumea de dincolo după ce ai încheiat un pact cu diavolul. Țelul tău este simplu pe hârtie și absurd în practică: să mănânci luna pentru a-ți recupera sufletul. De ce luna? Ce înseamnă? Ei bine, jocul nu-ți oferă niciodată un răspuns clar și nici nu intenționează să o facă. Skate Story prosperă pe ambiguitate.

Skate Story nu te lasă niciodată să te instalezi în siguranță. Te ține pe jucători puțin în afara echilibrului, atât emoțional, cât și mecanic, ca și cum ai coborî pe o pantă accidentată în timp ce urmărești o lumină pe care o poți vedea, dar niciodată nu o poți atinge. De la început, cere ceva neobișnuit de la jucător. Îți cere să te implici în experiență pe propriile sale termene. Dacă cauți un joc de skate tradițional, s-ar putea să te simți confuz sau chiar iritat. Cu toate acestea, dacă ești dispus să renunți la așteptări, Skate Story se deschide în ceva mult mai personal și memorabil. Spus asta, hai să intrăm direct în subiect.

Patinaj care refuză să se simtă ușor

În majoritatea jocurilor de skate, mișcarea este proiectată pentru a te face să te simți puternic aproape imediat. Construiești viteză fără efort. Șinele te atrag ca niște magneți. Trucurile curg unele în altele cu foarte puțin efort. Surprinzător, Skate Story ia aceste așteptări și le aruncă calm.

Aici, patinajul se simte fragil. Personajul tău are greutate, dar nu într-un mod eroic, mai presus de viața reală. Fiecare împingere, săritură și grindare comportă riscuri. Desigur, greșelile se întâmplă adesea, iar timpul este mult mai important decât spectacolul. Chiar și aterizarea trucurilor de bază necesită concentrare. La început, acest lucru poate fi frustrant, mai ales dacă mâinile tale sunt antrenate de jocuri care răsplătesc fluxul constant.

Cu toate acestea, cu cât petreci mai mult timp cu Skate Story, cu atât designul său începe să capete sens. Jocul nu încearcă să te facă să te simți priceput de la început. În schimb, vrea să te facă să simți efortul. Vrea ca jucătorii să observe munca din spatele fiecărui moment curat. Când aterizezi în cele din urmă o linie netedă, se simte cu adevărat bine pentru că nu a fost niciodată garantat.

În plus, combourile sunt mai scurte și mai limitate prin design. Nu lansezi peste jumătăți de pipe uriașe sau nu grindă șine care se întind la infinit. În schimb, lucrezi cu borduri mici, rampe scurte și unghiuri ciudate. Aceste spații mai mici te obligă să încetinești și să gândești. Încetezi să urmărești spectacolul și începi să urmărești controlul.

Cu toate acestea, controlul poate fi uneori ciudat. Vor fi momente în care vei cădea și vei simți că ai făcut totul corect. Acele momente te pot răni, și pot fi iritante. Cu toate acestea, se potrivesc filozofiei generale a Skate Story. Jocul tratează patinajul ca pe ceva ce poți practica și îmbunătăți, dar niciodată nu poți stăpâni complet. Poți deveni mai bun, dar vei fi întotdeauna la un pas de la a mânca asfalt.

O lume care se simte ca un vis

Skate Story arată diferit de orice alt joc de skate. Lumea sa se simte ca un vis ciudat, plin de schelete de sârmă strălucitoare, culori vii și clădiri cubice ascuțite. Nivelele plutesc în întuneric fără niciun sens al locului, iar tunelele de metrou se încovoaie în moduri care par aproape vii. Este ciudat, suprarealist și foarte intenționat.

Chiar dacă totul arată abstract, mediile sunt clar construite pentru patinaj. Șinele, rampele și muchiile apar exact acolo unde te așteptai odată ce începi să te miști. Nu se simte ca un design de nivel tradițional. În schimb, se simte ca spații modelate de cineva care înțelege cum citesc skaterii natural terenul. La prima vedere, poate părea confuz, dar repede începe să se potrivească.

Mișcarea adaugă la acea atmosferă de vis. Pe măsură ce câștigi viteză, camera se clatină și se îndoaie puțin, făcând totul să se simtă instabil într-un mod bun. Lumina se reflectă de pe corpul tău de sticlă, dând mișcării o senzație de fragilitate. Când aterizezi un truc, jocul încetinește suficient de mult pentru a-ți permite să te bucuri de el. Când cazi, camera se prăbușește împreună cu tine, făcând fiecare cădere să se simtă murdară și reală.

Acest accent puternic pe stil vine cu un dezavantaj. Camera este cea mai mare problemă a Skate Story. Deși arată cool, adesea face patinajul mai greu decât trebuie să fie. Unghiurile se schimbă fără avertizare, iar secțiunile rapide pot deveni greu de citit. Alinierea grindărilor poate fi uneori ciudată, pur și simplu pentru că nu poți vedea suficient de clar. Vizual, camera se potrivește jocului perfect. Din punct de vedere al jocului, poate fi frustrant. Este un caz clar de Skate Story care alege atmosfera în detrimentul confortului.

Este vorba despre idei, nu despre răspunsuri

Skate Story nu spune o poveste tradițională și este clar că nu este interesat să o facă. Nu există o intrigă curată de urmărit, nu există arce de personaje puternice și nu există un final curat care așteaptă la linia de finish. În schimb, jocul se îndreaptă spre idei, stări și momente libere care sunt menite să fie resimțite, nu să fie pe deplin înțelese.

Țelul tău principal, mâncarea lunii, nu este niciodată explicat corespunzător. Jocul lasă sensul său deschis. Acea ambiguitate este intenționată, dar poate fi și frustrantă. Unii jucători pot găsi greu să rămână investiți emoțional atunci când pariul nu este niciodată clar definit.

Pe parcurs, întâlniți o serie de personaje ciudate. Scheletele vorbesc despre regret. O porumbiță se confruntă cu blocajul scriitorului într-o cafenea. Un om pernă conduce o spălătorie unde nimic nu funcționează. Aceste momente sunt memorabile, dar rareori duc nicăieri. Niciunul dintre aceste personaje nu crește sau nu găsește închidere, ceea ce se potrivește temelor, dar poate face lumea să se simtă statică.

Aceste interacțiuni există pentru a întări ideile jocului, mai degrabă decât pentru a face povestea să progreseze. Toată lumea este blocată, urmărind ceva pe care nu-l pot atinge. Toată lumea este prinsă în cicluri de efort și dezamăgire. Deși mesajul este clar, este și repetat adesea, și în timp, poate începe să se simtă puțin forțat.

Skate Story are ca punct forte reținerea, dar acea reținere este și o slăbiciune. Jocul refuză să se explice, chiar și atunci când o clarificare ar putea ajuta. Unele scene se simt semnificative, în timp ce altele se simt aleatorii sau deconectate.

Din cauza acestui fapt, Skate Story se simte mai degrabă ca o colecție de gânduri abstracte decât ca o narativă completă. Este provocator la gândire, dar poate părea și distant. Dacă cauți o recompensă emoțională sau răspunsuri clare, această abordare poate lăsa dorințe.

Întotdeauna în mișcare

Skate Story este foarte intenționat cu modul în care este pus laolaltă. Este o experiență scurtă, liniară care, de obicei, durează aproximativ cinci ore, în funcție de cât de des cazi sau te oprești să explorezi. Jocul este împărțit în capitole, iar fiecare capitol urmează același flux de bază.

Majoritatea capitolului începe cu un mic moment de poveste care setează atmosfera. După aceea, ești lăsat într-o zonă deschisă de patinaj cu câteva obiective simple. Aceste secțiuni se simt relaxate și te lasă să experimentezi fără multă presiune. Următorul pas este o gauntlet rapidă, condusă de muzică, care te împinge prin porți la viteză mare. Fiecare capitol se încheie apoi cu o luptă cu șefi împotriva uneia dintre luni.

Luptele cu luna sunt simple, dar solide. Construiești combouri pentru a face daune, apoi patinezi sub lună pentru a ateriza trucul. Luptele ulterioare le schimbă, făcând lunele să se miște sau să se ferească, ceea ce te obligă să reacționezi în loc să repeți aceeași abordare de fiecare dată.

Ceea ce face cu adevărat Skate Story să iasă în evidență este ceea ce nu te lasă să faci. Nu există mod de patinaj liber. Nu există selectare de capitol sau zonă de practică. Nu poți replaysa nivele sau revedea cântecele tale favorite. Odată ce treci mai departe, acele momente sunt pierdute.

Desigur, acest lucru va frustra mulți jucători, și acea reacție are sens. Jocul poate părea restrictiv, mai ales dacă vrei să te îmbunătățești sau pur și simplu să te bucuri de anumite secțiuni din nou. Cu toate acestea, acea alegere se potrivește ideii generale a Skate Story. Vrea ca momentele sale cele mai bune să se simtă scurte și speciale. Prin limitarea opțiunilor de reluare, jocul face ca acele momente să dureze mult timp după ce termini jocul.

Verdict

Până la sfârșitul Skate Story, este normal să te simți puțin nesatisfăcut. Mecanicile pot încă să se simtă limitate. Camera poate încă să te enerveze, și în unele moduri, jocul poate părea nefinisat. Acest sentiment nu este accidental. Skate Story este construit în jurul ideii că împlinirea este întotdeauna la un pas de a fi atinsă. În timp ce majoritatea jocurilor se concentrează pe a te face să te simți puternic, acesta face opusul. Îți cere să accepti limitele și să stai cu ele.

Desigur, această abordare nu va funcționa pentru toată lumea. Unii jucători vor găsi mecanicile ciudate ca fiind defecte și iritante. Alții vor găsi structura restrictivă sau chiar autosuficientă. Fără îndoială, acele reacții sunt juste. Cu toate acestea, este greu să ignori impactul pe care îl lasă în urmă. Skate Story rămâne cu tine mult timp după ce pui controllerul jos.

În cele din urmă, s-ar putea să nu îți placă Skate Story. S-ar putea să sară complet peste el. Dar dacă se potrivește, devine ceva special. Nu este doar un joc de skate. Este o reflecție liniștită asupra dorinței, efortului și frumuseții ciudate a urmăririi a ceva pe care s-ar putea să nu-l atingi niciodată pe deplin.