Recenzie Monterey Jack (Xbox Series X/S & PC)

Ca brânza albastră, Monterey Jack este un gust dobândit. Este foarte mult genul de horror în stil first‑person din rafturile ieftine pe care îl cumperi dintr‑o clipă de curiozitate, nu neapărat pentru că vrei să guști cheddarul. Totuși, să‑l numești horror nu pare deloc potrivit, deoarece este la fel de neliniștitor și amenințător ca o furculiță‑lingură de plastic pe o tavă cu brânzeturi. O pantomimă cu pete ușoare de acțiune înmuiată în brânză, cu toate acestea, pare o descriere bună. Faptul că are propria interpretare a piesei „Pure Imagination” a lui Willy Wonka spune totul, cu adevărat.

Monterey Jack este, dacă nu altceva, foarte cheesy — și asta e un lucru bun, crede‑ți sau nu. Având în vedere că am avut deja destul de multe „gustări” psihologice cu condimentul obișnuit al cliseelor horror cu mascote, este o schimbare binevenită să vedem un joc care este atât de ridicol de prost încât este, de fapt, destul de bun? Nu vreau să lipsesc de respect dezvoltatorului, de asemenea, deoarece este destul de evident că chiar și Monterey Jack știe cât de ciudată este întreaga poveste, amestecând praștii cu artificii, săli de bowling cu sous‑chefi numiți Charlie Cheese Ball. Totul se adună și, ciudat, funcționează.

Bineînțeles, acesta nu este un joc pe care l‑ai căuta în mod natural dacă ai nevoie disperată de o poveste consistentă și de un dezvoltare bogată a personajelor. De fapt, Monterey Jack este polar opusul unui joc provocator. Face atât de evident, de fapt, încât elimină imediat opțiunea de a te gândi în afara unui simplu traseu de carnaval cu coridoare sărite. Un prieten—Mikey—a dispărut și a fost văzut ultima dată intrând într‑o fostă fabrică de brânză care, din cauza COVID‑ului și a altor complicații dubioase, a căzut din grație. Sarcina ta, ca protagonist fără voce, este să pătrunzi în camerele învăluite în brânză ale regatului defunct al lui Monterey Jack și să‑l salvezi înainte ca scenariul cel mai rău să se întâmple.

Ca mascot horrors sunt un grup previzibil, nu e o mare surpriză să observăm că, la fel ca Five Nights at Freddy’s, Poppy Playtime, Finding Frankie, sau chiar Cakey’s Twisted Bakery, Monterey Jack folosește aproape toate elementele de bază. Deși poți să te aperi aici, fie cu o praștie, un cuțit de bucătărie sau artificii, majoritatea jocului se bazează pe aceleași sprijinuri obișnuite—ascundere, fugă și obținerea unor obiecte aparent aleatorii pentru a debloca un nou pasaj, de exemplu. Este totul material de manual și nu încearcă să adauge un strat suplimentar la homebrew‑ul susținut de mascote. Enervant, totuși, nu are nevoie de asta.

Având în vedere că poți literalmente să zdrobești capetele păpușilor din joc sau să ricochezi o bilă dintr‑o bucată de brânză și să pleci nevătămat, Monterey Jack nu este cu adevărat un joc dificil de parcurs. Deși adesea trebuie să fugi de antagonistul titular sau să te ascunzi într‑un bazin cu mingi sau în alt loc aflat în afara pericolului, Monterey Jack nu a devenit niciodată o luptă de urcat pe munte. Dimpotrivă, este o călătorie ciudat plăcută care, deși uneori neliniștitoare, este ciudat de distractivă de finalizat. Din nou, vezi referința la „Pure Imagination”.

Deși Monterey Jack este un joc destul de scurt (aproximativ nouăzeci de minute), reușește să înghesuie multe elemente în povestea sa. Pe lângă câteva lupte cu șefi și secvențe de acțiune—scene care deseori implică utilizarea unei praștii pentru a arunca bile la inamici acoperiți cu brânză—ai și o serie de puzzle‑uri ușoare și, bineînțeles, o plimbare cu barca prin golfurile întărite ale unui tărâm de brânză. Totul este destul de ridicol, dar își îndeplinește scopul ca un horror cu mascote ușor.

Există câteva probleme cu Monterey Jack. De exemplu, jocul include gestionarea inventarului — un sistem care, cu tot respectul, este o adăugare destul de inutilă. Având în vedere că ai destule sloturi în rucsac pentru a ține tot ce întâlnești, nu are prea mult sens camerele de salvare sau cuferele de depozitare. Ticket‑urile, de asemenea, nu adaugă multă valoare experienței globale. De exemplu, dacă acumulezi suficiente ticket‑uri, poți cumpăra un upgrade ciudat din magazinul de suveniruri, cum ar fi o lanternă mai bună sau o praștie mai rezistentă. Cu toate acestea, nu ai nevoie de niciun upgrade pentru a progresa în joc, astfel că obiectele colecționabile sunt pur cosmetice și nu o parte obligatorie a jocului.

Monterey Jack este clar un indie cu buget redus, așa că te poți aștepta să întâlnești o serie de probleme tehnice. De câteva ori am ajuns să trec prin pereți sau să fiu forțat să încarc o salvare anterioară. Deși nu a afectat atmosfera, a servit adesea ca un reminder că nu jucam un joc briliant , ci o comedie indie la fel de nebună pe cât era defectă. Totuși, mi‑a oferit ceva de zâmbit pentru o vreme, iar acest lucru a făcut ca problemele să fie mult mai suportabile.

Cu câteva finaluri de deblocat și mai multe biomi de explorat, Monterey Jack este cu siguranță un joc pe care îl poți lua și juca de mai multe ori. Din nou, s‑ar putea să nu fie ceva cu adevărat special pentru a se poziționa în vârful indie‑urilor de tip horror cu mascote, dar își respectă promisiunea de pe cutie și oferă un joc ridicol de amuzant, la fel de distractiv pe cât este de cheesy.

Verdict

Monterey Jack se bazează pe rădăcinile sale cheesy pentru a crea un horror cu mascote, prietenos cu bugetul, care îți face degetele să se încheie în brânză, fiind atât ciudat de distractiv, cât și surprinzător de hilar de parcurs în optzeci sau nouăzeci de minute. Deși nu poate rivaliza cu favoritele cult de toate timpurile, cum ar fi Poppy Playtime, adaugă o notă revigorantă unui concept îngreșat. Este înfricoșător? Nu. Ar trebui să‑l joci pentru interpretarea lui „Pure Imagination”? Absolut.