Recenzie Inside (Xbox, PlayStation, Switch și PC)

Limbo m-a învățat să merg, dar Inside mi-a oferit mijloacele să parcurg un sfert de milă mai repede decât un platformă puzzle cu defilare laterală. De asemenea mi-a arătat că, chiar și când credeam că pot descurca intriga și înțelege situația, voi avea mereu o surpriză în plus. Dacă ceva, mi-a dat o lecție de stimulare subliminală. Nu m-am gândit niciodată la final, la intrigă sau la scopul vizitei mele. Tot ce știam, de fapt, era că eram pierdut și că mă aflam într-un al doilea strat al unui purgatoriu mecanic, îndreptându-mă spre o destinație care în cele din urmă va încadra un climax dincolo de cea mai sălbatică imaginație a mea.

Inside a fost sălbatic, dar nu în sensul convențional al cuvântului. A fost sălbatic, nu pentru că m-a pus pe o pistă construită în jurul șuruburilor ilogice și mesajelor subliminale, ci pentru că m-a lăsat să mă simt aproape greațat în stomac — dar într-un mod bun, ciudat. Într-un stil similar cu Limbo, m-a aruncat direct în adâncime și mi-a spus să mă mișc lateral spre dreapta. Nu mi-a oferit nicio idee despre ce făceam, nici despre unde trebuia să merg. Ceva, care se profilează în extrema dreaptă, m-a atras, iar eu am urmat firimiturile sperând că va ilumina imaginea în totalitate. Doar că nu a făcut-o niciodată. Dacă ceva, am rămas cu și mai multe întrebări decât aveam când am pășit pentru prima dată în cartierul împădurit. Totuși, am continuat.

La fel ca predecesorul său, Inside ridică ziduri în jurul unui spațiu lipsit de căldură — o intrigă care nu are un schelet arhitectural, armonie comunitară sau un sentiment de apartenență cu adevărat necesar. Ca un băiat mic cu tricou roșu în această lume, nu ai o legătură formală cu oamenii, ci doar dorința de a te conecta la o facilitate gigantică ce se întinde pe orizont. Ceva te atrage, dar nu ți se spune niciodată ce te așteaptă la sosirea ta din cealaltă parte a ușilor. Trebuie doar să intri, adică, înăuntru. Și da, este confuz — dar acest lucru funcționează în favoarea lui aici.

Inside își distribuie scurta durată de două ore pe trei piloni de bază: stealth, explorare și rezolvare de puzzle‑uri. Ca pionul mic din lumea sa, ai sarcina ciudată de a păși cu curaj prin crăpăturile sumbră ale unei facilități amenințător de întunecate — un complex care facilitează operațiuni discutabile de control al minții și monitorizare automată. Din nou, jocul nu îți spune care este scopul misiunii tale, nici cum te încadrezi în schemele sale aparent dubioase. Totuși, îți oferă un avertisment sever — un memento că, dacă ești dispus să treci pragul și să intri în facilitățile menționate, totul va încerca să te ucidă pe loc. Există gardieni, câini și o mulțime mare de mașini, toate având un singur scop: să te împiedice să pătrunzi mai adânc în vizuina iepurelui.

Dincolo de rădăcinile sale subliminale simbolice și de aspectele neortodoxe ale construcției lumii, Inside deține cheia unui puzzle‑platforming mult, mult mai profund. Deși vizual pare gol, povestea este transmisă prin utilizarea diverselor simboluri, puzzle‑uri și indicii audio, majoritatea având o semnificație ascunsă. În loc să te lase să rătăcești fără scop de la punctul A la punctul B, folosește fiecare strat al lumii sale pentru a construi o imagine mai amplă. În alte condiții, o cheie ar aluneca într-un lacăt și ar dezvălui un nou pasaj. Dar aici, pe interior, mecanismul are mai mult decât angrenaje și șuruburi. Nu întotdeauna este ușor să înțelegi ce este acel mecanism, dar când se potrivește, se potrivește.

În ceea ce privește gameplay‑ul, Inside menține un ritm similar cu Limbo, prin combinarea stealth‑ului și a puzzle‑urilor. Deși mișcarea laterală spre stânga sau dreapta pentru a debloca uși și a colecta obiecte consumă majoritatea călătoriei, jocul oferă momente destul de inteligente și adesea neliniștitoare. De exemplu, ai mai multe secvențe de urmărire, puzzle‑uri bazate pe timp și chiar câteva secțiuni de stealth. Dar, desigur, cea mai mare provocare din Inside este lupta mentală — o parte care adesea necesită să te conectezi la o mașină, să manipulezi acțiunile vaselor lipsite de emoție și să folosești forța lor pentru a rezolva puzzle‑uri. Recunosc că este puțin exagerat, dar stimulează creierul — și asta contează.

Desenat pe un fundal de griuri opresive și dungi albe, Inside crează o atmosferă instant recognoscibilă și unică în felul său. Deși nu este la fel de spectaculos sau copleșit de ornamentele obișnuite ale unei capodopere cinematografice moderne, spune propria poveste prin propria lentilă, cu lipsă de culoare, o nuanță sumbră de lumină și cea mai mică pată de roșu pentru a evidenția elementul central — un băiat, un exilat și cineva care pur și simplu tânjește după secretele ce rămân în interior.

Pentru a-i oferi un plus, Inside are posibil una dintre cele mai ciudate încheieri din istoria jocurilor video. Aș urî să o stric, dar voi spune asta: dacă există un premiu pentru cele mai înfiorător ciudate climaxuri, atunci Inside este singura opțiune viabilă pentru a primi acel premiu. Este atât de din altă lume, încât te lasă pe marginea scaunului mult după rularea creditelor. Dacă asta nu îți trezește interesul, nu știu ce ar putea.

Verdict

Playdead oferă încă o altă lecție magistrală în povestirea sumbră, dar în mod trist frumoasă, printr-un șir de puzzle‑uri derutante, secvențe de urmărire curajoase și răsturnări de intrigă absurde care rămân cu tine mult după ce cortina s‑a tras. Îmbinată cu o atmosferă memorabilă, un mesaj puternic, deși complicat, și o avalanșă puternică de interludii simbolice, Inside se evidențiază ca un joc excelent pe care ar trebui să îl joci cel puțin o dată sau de două ori. Nu te mai gândi la el — mergi înainte și alătură‑te The Huddle. Ne vei mulțumi mai târziu.