Recenzie BOMBANANA! (PC)

„Aș putea face asta cu ochii închiși,” am râs, minunându-mă de un prieten care era, după cum s-a dovedit, orb. „Nu ar trebui să fie atât de greu.” Moronic, am crezut că va fi floare la ureche—să dezamorsez o bombă cu doar o pereche de mănuși. Dar apoi am intrat în scaunul fierbinte, nu ca cel surd, ci ca „expertul” orb al trupei. Patru minute mai târziu, bomba a explodat, iar gustul amar al eșecului m-a lovit ca un tren de marfă. După cum s-a dovedit, ei aveau dreptate. Actul de a dezamorsa o bombă cu un trio de maimuțe surde, mute și oarbe nu avea să fie o plimbare în parc. Faptul că unul dintre noi nu putea nici măcar vedea tortul în cauză a fost primul semnal roșu pe care ar fi trebuit să-l recunoaștem înainte de a semna contractul.

La început, am crezut că pot folosi orice cunoștință aveam despre Keep Talking and Nobody Explodes pentru a dezamorsa o bombă și a obține dreptul la laude. În mai puțin de cinci minute, totuși, termenii și condițiile au devenit mult mai clari cu ochiul liber. Nu era vorba doar de a dezamorsa o bombă și de a citi un manual de instrucțiuni; era un exercițiu solicitant, bazat pe echipă, care necesita fiecare fibră a sufletului nostru colectiv pentru a reuși. O maimuță orbă; o maimuță surdă; și o maimuță mută. Era o rețetă pentru dezastru, totuși am crezut că va fi o modalitate ușoară de a combina trăsăturile prieteniei noastre. Dar ne-am înșelat. Nimeni nu știa ce făcea, și eram aproape sigur că maimuța orbă nici măcar nu juca jocul, de la început.

În cazul în care nu ați realizat încă, BOMBANANA! este un joc cooperativ pentru trei jucători în care fiecare jucător—o maimuță cu o povară de dus, desigur—primește oportunitatea de a se alătura companionilor pentru a rezolva o ghicitoare volatilă. Însă capcana, este că o persoană este orbă, alta este surdă, iar a treia este mută. Pentru a înrăutăți lucrurile, cel care este blestemat cu lipsa viziunii primește bomba, cel fără voce este responsabil de manual, iar jucătorul care nu are ureche pentru a comunica primește sarcina de a traduce informațiile. Și da, jocul necesită să lucrați ca un singur organism pentru a dezamorsa cu succes bomba.

BOMBANANA! este multe lucruri, dar nu este o reflecție a trei lideri competenți. Dimpotrivă, este o amintire dureroasă că chiar și cele mai talentate persoane pot împiedica dacă situația depășește cu mult limitele imaginației lor. Nu este un joc care te laudă pentru îmbrățișareadeficiențelor tale, ci mai degrabă o întâmplare comică care râde de tine pentru că încerci. Nu contează dacă ești persoana surdă, oarbă sau mută din încăpere, pentru că, sincer, nimeni nu deține avantajul, iar toată lumea este în dezavantaj. Se întâmplă ca o bombă cu temporizator să evidențieze cele mai proaste caracteristici ale fiecăruia.

Se spune de la sine la acest punct, dar BOMBANANA este un coșmar absolut de parcurs, în special dacă lucrezi alături de alți doi prieteni care cred că sunt Bond, dar nu au abilitățile și resursele pentru a fi Bond. Dar exact acolo găsește jocul ritmul său — ca o experiență stupid de nedreaptă care îmbrățișează ideea de a supune victimele nevinovate la presiune, apoi le cere să realizeze un miracol. În mod corect, jocul nu îți oferă informații pe o tavă de argint, ci pur și simplu îți dă o colecție de bombe, un ghid și un trio de primate incompetenți, la fel de utili ca o cârpă umedă. Enervant, totuși, că un astfel de concept funcționează.

Scopul jocului nu este atât de greu de înțeles. De fapt, este practic același ca Keep Talking and Nobody Explodes, în sensul că trebuie să dezamorsezi o bombă cu ajutorul unui manual de instrucțiuni. Cu toate acestea, ceea ce diferențiază acest dezastru de rudele sale este protagoniştii săi împovăraţi. Mai exact, în loc să implice doi persoane—un expert în bombe bazat pe desktop și un operator practic—jocul invită trei jucători să ocupe roluri separate, fiecare având propriile reguli și defecte unice. Ca jucător orb, de exemplu, ai acces la un ecran negru, lipsit de culoare, în timp ce un jucător mut are acces la instrucțiuni, dar nu poate conversa cu coechipierii pentru a-i ghida prin pași. În mod similar, jucătorul surd care, practic, servește ca intermediar în situație, trebuie să descifreze diverse gesturi pentru a le transmite utilizatorului orb. Este puțin dezordonat — dar exact asta e ideea.

BOMBANANA! nu îți spune ce să faci. În schimb, îți oferă toate informațiile, dar nu îți dă o idee despre cum să le îmbini într-o narațiune coerentă. Este frustrant, ca să spunem cel puțin, dar este de asemenea ciudat de amuzant, în special când îți cântărești opțiunile și ajungi la concluzia că, indiferent de rezultat, șansele de reușită sunt deprimant de mici. Dar asta e partea cu BOMBANANA: este neiertător de dificil, totuși suficient de distractiv pentru a te menține implicat pe termen lung.

Pe lângă bombele și etapele interne, jocul include și o suită complet personalizabilă pe care te poți baza pentru a-ți crea propriile bombe. La fel ca jocul de bază, etapele personalizate sunt la fel de frustrante, dar, ciudat, foarte distractive de explorat fără speranță. Și cred că asta descrie cel mai bine BOMBANANA, într-un cuvânt. Deși este un joc cooperativ extrem de dureros, este unul care știe prea bine cum să-ți zgârie osul amuzamentului. Te poate face să transpiri, să plângi și, de cele mai multe ori, să simți nevoia să distrugi prietenii de-o viață fără niciun motiv. Este aceasta esența unui joc bun? Tu decide. Nu am vorbit cu colegii mei de echipă de când ultima bombă a explodat.

Verdict

BOMBANANA! adaugă un al doilea nivel formulei mereu dureroase Keep Talking and Nobody Explodes pentru a crea propria sa lume spinoasă, extrem de volatilă, plină de personaje problematice și provocări, bombe și obstacole copleșitoare. Conceptual, este un coșmar de joc. Dar, ciudat, apare și ca o experiență genială, deși extrem de stresantă, care este la fel de satisfăcătoare pe cât de enervantă. Poate că e un lucru bun. Este dureros de greu? Da. Este și mult mai „bashful”? Absolut.