Recenzie Before I Forget (Xbox Series X|S & PC)

Before I Forget compune o scurtă, subtilă și amară simfonie de melodii tragice și teme familiare, de singurătate, confuzie, și de amintiri care și-au pierdut adevăratul sens. Ea orchestrează o interludiu, deși nu exact un puternic crescendo pentru a stârni dispoziția și a se sincroniza cu acordurile. Frica și izolarea cântă pe coardele ei, și tu, fiind în fruntea ansamblului, vorbești poetic cu limba ei necuvântată pentru a descifra versurile. Cine este Dylan? Unde te afli? Și, mai important, de ce nu-ți poți aminti?

Singur, și într-o lume fără culoare, deschizi ochii într-un apartament cenușiu, lipsit de lucruri familiare și de confortul casei. O fotografie, o scrisoare și un mic obiect de podoabă luminează drumul înainte, și fără a sta pe gânduri, le examinezi, amintindu-ți detalii mici, dar aparent importante, despre trecutul tău. O idilă înfloritoare; o noapte lunară plină de stele; o carieră perfectă; și o casă care emană căldură, iubire și fericire. Totul pare perfect, dar ceva pare să nu fie în ordine. Pe dinafară, pare a fi o zi obișnuită. Pe dinăuntru, însă, se învârte o furtună, și întrebările rămân fără răspuns.

O pianină armonioasă te conduce mai adânc în lume, dar o gaură neagră amenințătoare te împiedică să țeși amintirile într-un ritm pe deplin comprehensibil. Ceva nu este exact în regulă, dar nu poți să-ți pui degetul pe aceasta. Dylan nu este nicăieri în vedere, și tot ce ai este o amintire încețoșată pentru a te ghida și o mână de suveniruri care dezvăluie fragmente efemere ale unei cronologii. Culoarea lumii a dispărut, dar fiecare piesă a puzzle-ului pe care o găsești aduce doar o picătură de lumină înapoi pe pânză. Melodii și amintiri reconstruiesc trecutul, dar nici o cantitate de căutare nu poate răspunde la acea întrebare care plutește mereu: Unde este Dylan?

Before I Forget este mai puțin un joc video și mai mult un ușor roman vizual cu elemente interactive. Ca Gone Home sau What Remains of Edith Finch, preferă să-ți spună o poveste prin treceri scurte de text, muzică și puzzle-uri ușoare. Nu-ți cere prea mult; pur și simplu îți arată un drum și îți permite să aduci lumina încet într-o lume fără culoare, la propriul tău ritm. Privind un obiect, de exemplu, dezvăluie o mică parte a poveștii, care, la rândul ei, adaugă o nouă pată de culoare în cameră. Cu cât examinezi mai mult, cu atât imaginea devine mai clară.

O experiență liniară în esență, Before I Forget nu își propune să te țină în suspans sau să te facă să cauți fără scop următoarea bătaie importantă. De fapt, îți creează obișnuința de a-ți oferi o mică urmă de urmat. Un singur acord de pian, de exemplu, sau o citat, indică drumul înainte și în zona următoare. Ține de tine să urmezi mirosul și să aduni piesele pe drumul spre final. Nu că ar exista prea mult un final grandios în această călătorie de patruzeci de minute, să zicem.

Before I Forget este cel mai bine servit ca o singură ședință. Cu un apartament, o melodie și o poveste emoțională despre demență, izolare și amintiri contradictorii, ai ocazia să afli tot ce există despre viețile a doi îndrăgostiți din copilărie. Un obiect de podoabă deblochează o perioadă de timp, și altul vine să adauge culoare scenei. Personajele sunt ușoare și fără greutatea unei povestiri lungi. Amintirile, pe de altă parte, fac ca călătoria să fie una cu sens și îți oferă o fereastră spre lume. Nu stă prea mult, dar dacă există ceva ce o face , atunci aceasta lovește și trage de inimă.

Deoarece nu există prea multă interacțiune de privit aici, Before I Forget nu poate atrage un public mai larg. Având în vedere că întreaga experiență constă în a umbla printr-un apartament, a inspecta obiecte și a participa la scurte jocuri interactive—de exemplu, a privi stelele cu un rudă—nu ești niciodată forțat să depășești limitele tale. Ca și Gone Home, te plimbi prin coridoare și dezvolți o imagine a lumii și a micului său grup de personaje. Odată ce găsești un obiect și deblochezi un scurt dialog, camera-și găsește culorile naturale, și următoarea locație devine disponibilă pentru explorare.

Cu teme de demență și depresie în inima sa narativă, Before I Forget poate fi văzut ușor ca o amintire înfricoșătoare că mortalitatea are limite, defecte și consecințe. O prinde foarte bine, de asemenea, având în vedere subiectul. Cu o estetică care pare atât vibrantă, cât și plină de viață, și cu un soundtrack care pare atât melodic, cât și provocator, jocul face o impresie de durată în scurta sa apariție. Ar putea fi mai lung? Sigur. Ar beneficia de niște jocuri creative? Probabil. Însă pot ierta lipsa sa de interacțiune, pentru că, la sfârșitul zilei, povestea este cea care contează aici. E un pic depriment, îmi dau seama. Dar atunci, acesta este și scopul.

Verdict

Before I Forget prinde un subiect delicat într-o lumină extraordinară, cu teme melodice, amintiri frumos create, dar vagi, și o poveste amară care lovește în inimă și se sprijină pe toate acordurile potrivite. Deși stă pe poziții ca o experiență scurtă și sigilată, care nu implică multă interacțiune sau caracteristici inovatoare, găsește un echilibru între a fi un joc ușor interactiv și o amintire cruntă că mortalitatea este efemeră și nu ar trebui luată de bună. Acesta, pentru mine, este semnul unui titlu bun.

Desigur, dacă cauți un joc complet care să incorporeze o mulțime de puzzle-uri și alte provocări, atunci e puțin probabil ca Before I Forget să-ți satisfacă pofta. Dacă însă îți place o poveste interactivă scurtă, liniștitoare, dar plină de emoție, care te face să te gândești, atunci te sfătuiesc puternic să iei un moment să treci prin aceste amintiri.